Vrem demiterea judecătoarei din dosarul „2 Mai” și drepturi egale pentru cetățean și magistrat

Solicităm demiterea imediată a judecătoarei Ancuța Popoviciu, care a demonstrat o lipsă totală de profesionalism și lipsă de pregătire în cazul accidentului de la 2 Mai, având în vedere declarațiile revoltătoare ale acesteia, care a întrebat dacă unul din tinerii morți în accident este prezent în sala de judecată. Mai mult, vrem modificarea de urgență a art. 52 alin. 2 din Legea nr. 305/2022 privind CSM, astfel încât deciziile CSM să poată fi contestate nu doar de către magistrații suspendați, ci și de către victimele abaterilor disciplinare sau titularii acțiunilor disciplinare.

Judecătoarea Ancuța Popoviciu, cea care judecă cazul tragic al accidentului de la 2 Mai, a oripilat opinia publică, dând dovadă de o lipsă totală de înțelegere față de cazul pe care îl judecă. Întrebările irelevante și insensibile adresate familiei tinerilor ucis au stârnit revoltă și au subliniat nevoia urgentă de a reforma Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) pentru a proteja cetățenii de astfel de abuzuri.

🔴 Ce s-a întâmplat?

La ultimul termen din dosar, judecătoarea Popoviciu a adresat întrebări fără sens și irelevante familiilor celor doi tineri decedați în accident, precum: „V-ați speriat când ați aflat de moartea fiului dumneavoastră?”, „Care era relația dintre dumneavoastră (n.r. – părinți) și tânăra ucisă” și „Cât a costat înmormântarea?”. Mai mult, la un termen anterior, judecătoare a întrebat dacă Sebastian, tânărul mort în accident, este în sală.

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a sesizat Inspecția Judiciară și a cerut suspendarea judecătoarei pentru lipsa crasă de pregătire a dosarului.

Consiliul Superior al Magistraturii a respins însă propunerea de suspendare din funcție a judecătoarei, iar decizia nu a putut fi contestată din cauza unei anomalii legislative. Judecătoarea avea dreptul să conteste decizia CSM, nu și celelalte părți, nici măcar Inspecția Judiciară.

🔴 Modificarea propusă la art. 52 alin. (2):

FACIAS cere egalitate în fața legii pentru toate categoriile de cetățeni și propune modificarea textului de lege amintit după cum urmează:

„Hotărârea prin care se dispune suspendarea din funcție în condițiile alin. (1) poate fi atacată cu contestație în termen de 5 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul suspendat din funcție, și după caz, în situația în care cererea de suspendare este respinsă, de către titularii acțiunii disciplinare sau persoanele vătămate prin abaterea disciplinară. Competența soluționării contestației aparține Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, din care nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii.”

Semnează petiția și alătură-te FACIAS în efortul de a obține egalitate în fața legii pentru toți cetățenii României!

 

Notă:

https://facias.ro/dosarul-2-mai-facias-cere-egalitate-in-fata-legii/

https://adevarul.ro/stiri-locale/constanta/procesul-tragediei-din-2-mai-se-apropie-de-final-2359878.html

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/dosarul-accidentului-de-la-2-mai-csm-a-respins-propunerea-de-suspendare-din-functie-a-judecatoarei-ioana-ancuta-popoviciu-2771633

 


Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS)    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...