Interzicerea circulației ATV-urilor în zona Apusenilor

Nu doar cei care defrișează pădurile și lasă goale culmile munților distrug natura dar și cei care în mod inconștient turează la maxim motoarele ATV-urilor din dotare pe poteci de munte sau pe cărări cu natură încă nealterată.

 

Aceste vehicule au călcat de-a lungul timpului arii protejate din Munții Apuseni, au compromis specii foarte rare, protejate prin lege, irepetabile pentru arealul muntelui, au distrus poteci marcate turistic.

 

Mai mult, cei care apelează la aceste ATV-uri își pun în pericol nu doar propria securitate fizică ci riscă să îi accidenteze și pe ceilalți. Au existat astfel de accidente, unele grave.

 

Acest sport extrem poate fi eventual practicat în spații bine delimitate, amenajate în acest sens, sub o atentă reglementare!

 

Petiția are rol de a strânge semnături și mai apoi de a fi prezentată unor parlamentari în măsură să își asume o inițiativă legislativă de interzicere a ATV-urilor în zona Apusenilor!


Apuseni Transilvania    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Apuseni Transilvania va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...