Cerem consilierilor locali să oprească distrugerea dealurilor Brașovului

Noi, locuitorii municipiului Brașov, solicităm consilierilor locali brașoveni să adopte prin vot Regulamentul privind construirea pe terenuri în pantă, așa cum a fost acesta prezentat în ședința de Consiliu Local din data de 25.11.2022.

De zeci de ani, dealurile Brașovului se află sub asaltul dezvoltatorilor imobiliari care defrișează, sapă drumuri și căi de acces, excavează munți de pământ ca să toarne beton și asfalt, ridică ansambluri rezidențiale cu sute de apartamente fără să țină seama de relief, de vegetatie, de specificul natural al orașului.

Dezvoltările imobiliare megalomanice, haotice, întinse pe dealuri, aduc prejudicii majore nouă, locuitorilor din vale.  An de an suntem victime ale torenților de apă și aluviuni, ale traficului supraglomerat și ale poluării. Supraaglomerarea cu constructii a dealurilor a dus la scăderea semnificativă a calității vieții noastre, a celor care locuim în aceste zone.

Pădurile, dealurile pline de vegetatie, sunt parte a patrimoniului natural al Brașovului, sunt moștenirea pe care noi am primit-o de la înaintașii noștri. Acum, mai mult ca oricând, suntem datori să conservăm ce ne-a mai rămas din această moștenie și să o transmitem mai departe urmașilor nostri. Ca să se poată bucura și ei de un oraș frumos, viu și verde.

Avem încredere că, de această dată, consilierii locali vor întelege că adoptarea Regulamenului este o obligatie electorală pe care o au față de noi, cei care i-am votat, dar si una morală față de copii, nepoții și strănepoții lor.

https://www.brasovcity.ro/ro/consiliul_local/proiecte_de_hotarare_dezbatere_publica/16927/constructii_schei.jpgconstructii_schei4.jpgconstructii_schei2.jpg

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Ghiza Electra va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:



Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...